Maritul acesta si minunatul si vestitul mare mucenic Gheorghe, a trait în vremea împaratului Diocletian, tragându-se din Capadochia, de neam stralucit si luminat, din ceata ostasilor ce se chemau tribuni; iar când a fost sa patimeasca era la cinstea dregatoriei de comis.

Având împaratul gând sa porneasca razboi asupra crestinilor, a dat porunca sa se învredniceasca de cinstiri împaratesti si de daruri cei ce se vor lepada si vor parasi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, sa aiba pedeapsa moartea. Atunci sfântul acesta fiind de fata, a declarat ca este crestin, mustrând desertaciunea si neputinta idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amagiri, nici cu fagaduintele tiranului, care facea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebagator de seama de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o sulita. Si când i s-a înfipt sulita în trup, a curs sânge mult; iar vârful sulitei s-a întors înapoi si a ramas sfântul nevatamat. Apoi legându-l de o roata tintuita cu fiare ascutite, care a fost pornita din sus spre o vale, si rupându-se trupul în mai multe bucati, cu ajutorul dumnezeiescului înger a ramas el sanatos. Si înfatisându-se sfântul înaintea împaratului si a lui Magnentiu, care sedeau alaturi de el si aduceau jertfa la idoli pentru sanatatea lor, sfântul a atras pe multi spre credinta în Hristos, carora din porunca împaratului li s-au taiat capetele afara din cetate. Si venind la Hristos si Alexandra împarateasa, a marturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut si altii multi în Hristos, vazând ca sfântul a iesit sanatos dintr-o varnita în care fusese aruncat.

Dupa aceasta i-au încaltat picioarele cu încaltaminte de fier ce avea cuie si l-au silit sa alerge. Ci iarasi au pus de l-au batut, fara de nici o mila, cu vine de bou uscate. Iar Magnentiu cerând semn ca sa învieze pe un mort din cei ce erau îngropati, din mormintele ce erau acolo, care erau de multa vreme morti, si facând sfântul rugaciune deasupra mormântului, a înviat mortul si s-a închinat sfântului, si a slavit Dumnczeirea lui Hristos. Si întrebând împaratul pe mort cine este, si când a murit, a raspuns accsta ca este din cei ce au trait mai înainte de venirea lui Hristos, adica mai înainte de trei sute de ani si mai mult si cum ca a ars în foc atâtia ani din pricina ratacirii idolesti. Pentru care minune crezând multi, si înmultindu-se spre credinta, slaveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era si Glicherie, caruia îi murise boul, si l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind si el credinta în Hristos, a luat cununa muceniciei, facându-l pagânii multe bucati cu sabiile. Deci venind multi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, si înca pentru ca sfântul mucenic Gheorghe intrând în capistea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca sa spuna daca este el Dumnczeu, si de i se cuvine sa i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a raspuns ca unul este Dumnezeu adevarat: Hristos si dintr-aceasta s-au tulburat idolii toti si au cazut si s-au sfarâmat. Ceea ce neputând rabda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul si l-au dus la împaratul, si-au cerut degrab raspuns de moarte asupra lui; iar împaratul a poruncit ca sa taie pe sfântul si pe Alexandra împarateasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a taiat capul, iar sfânta Alexandra facând rugaciune în temnita, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însa trebuie sa istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În partile Siriei se afla o cetate numita Ramel, în care era o biserica zidita în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mina de piatra, ca sa se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc departat, si se facea multa nevointa cu aflatul lor, si cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevarata si întarita credinta la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumparat si ea un stâlp asemenea cu cei ce erau facuti si înfrumusetati, si pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtator de grija sa duca stâlpii, sa ia si sa duca si pe acela pe care îl cumparase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese sa se duca. Atunci femeia de suparare cazând la pamânt plângea si se ruga sfântului sa-i ajute sa poata duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, vazu în vis unde i se arata sfântul în chip de voievod, si-i zise: "De ce esti trista, femeie?" Iar ea îi spuse pricina intristarii, si sfântul descalecând de pe cal zise catre femeie: "Unde-ti este voia sa fie pus stâlpul?" Si ea raspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Si sfântul îndata însemna marmura cu degetul, scriind aceasta: Sa se puna în dreapta, al doilea, stâlpul vaduvei (dupa cel dintâi), si ridicând sfântul de capatul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajuta si tu" si ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, si cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalti, si dimineata se afla la liman. Ceea ce vazând Vasilicos, caci asa se numea purtatorul de grija pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat si mai vârtos daca a vazut si scrisul, care rânduia si locul, unde trebuia sa fie pus. Si multumind lui Dumnezeu, cerea si de la sfântul iertare pentru greseala neascultarii, si, luând si el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul vaduvei în rând cu ceilalti, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp sta si pâna în ziua de astazi întru nestearsa pomenirea femeii, si întru marirea sfântului pentru preamarita minune.

Iata alta minune facuta la Mitilene si care înfricoseaza tot gândul si tot auzul. Caci în acest loc este o biserica a marelui mucenic Gheorghe, foarte slavita si vestita. Si este obicei de a se strânge la ziua sfântului multime multa de popor în toti anii, sa faca la acea biserica praznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fara veste la vremea privegherii pe câti au aflat în biserica, si i-au luat legati, împreuna cu câti au putut prinde din cei de afara, ca cei mai multi scapasera. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era si un tinerel, pe care l-a daruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Si trecând câtava vreme pâna s-a împlinit anul, si au ajuns iar la praznuirea preamaritului mucenic, tânarul a slujit lui Amira; iar parintii lui nelasându-si obiceiul lor si nici nu au fost nemultumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ti nadejdea la Dumnezeu si multumind sfântului, si facând praznic dupa obicei, au iesit ca sa cheme la masa pe cei ce erau chemati; iar maica copilului întorcându-se la biserica, a cazut la pamânt plângând si rugând pe sfântul, ca sa izbaveasca pe fiul ei din robie, în ce chip va sti, cu atotputernicul si dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Si, dupa ce si-a sfârsit femeia rugaciunea, sezând oaspetii la masa, a pomenit barbatul femeii la masa întâi ajutorul sfântului, si stau gata cei ce dregeau vinul.

Atunci din voia lui Dumnczeu s-a facut minune mare si preamarita si aproape de necrezut pentru cei ce nu stiau lucrurile cele slavite ale lui Dumnezeu. Dar daca vor cugeta la Avacum, care din rapirea îngerului întru o clipeala de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arata necredinciosi nici de aceasta. Caci în ceasul în care pusese tânarul vin în pahar si se gatea ca sa dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Vazând toti cei ce erau la masa pe tânar, s-au minunat. Si întrebându-1 de unde si cum se afla în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca sa-l dau lui Amira în Creta, am fost rapit de un barbat preamarit, care m-a pus pe calul lui, tinând cu mâna dreapta paharul, si cu stânga tinându-ma de mijlocul lui, ma aflai precum ma vedeti în mijlocul vostru."

Acestea auzindu-le si vazându-le, s-au mirat de acea mare minune. Si sculându-se de la masa, au dat laude si multumire toata noaptea Atotputernicului Dumnezeu, marind pe sfântul Sau mucenic.