Prealaudatul apostol Marcu a propovaduit pe Hristos în tot Egiptul si Libia si Varvaria si în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, si a scris si Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, si mergând în Cirineea Pentapolei, a facut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, si de acolo la Pentapole, facând pretutindenea minuni, si împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi si de ceilalti clerici. Dupa aceea mergând iarasi la Alexandria, si aflând pe oarecare frati de lânga mare, la Vucoli, petrecea cu dânsii binevestind si propovaduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinatorii idolilor nesuferind a vedea sporin-du-se credinta în Hristos, l-au legat cu streanguri si l-au târât, si carnea pe pietre se zdrelea si sângele lui rosia pamântul.

Bagându-l în temnita, i s-a aratat Domnul spunându-i mai înainte marirea ce avea sa primeasca; la ziua iarasi legându-l, l-au târât pe ulite iarasi si asa zdrelindu-se si rupându-se de pietre, si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arata astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund si marunt; ci cuvios si împodobit la masura vârstei crescându-i si caruntete. Nasul lungaret iar nu scurt, nici cu vreo lipsa ci drept, sprâncenele îi bateau jos, barba lunga, capul plesuv; la fata era încuviintat, era milostiv si lasator, si dulce la vorba cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, si stralucea virtutile sufletului cu harurile trupului sau.