Acest sfânt a fost în
zilele împaratului Domitian, într-o vreme cu sfintii apostoli, de care a si fost
hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântatorul de Dumnezeu
si Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie si în epistola sa,
numindu-l pe acesta preot credincios si mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind
foarte batrân, pastorea si ocârmuia turma lui Hristos cu toata pioasa petrecere;
pentru aceea a si fost prins de închinatorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se
silea acesta sa-l plece cu cuvinte, ca sa se lepede de Hristos, zicând ca
lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi si de curând ivite sunt
mai necinstite, si cum ca legea pagânilor este veche, iar credinta crestinilor
s-a început în urma, si de putini oameni este primita. La care sfântul a raspuns
împotriva, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime si
totusi nu se cuvine a fi urmata de catre credinciosi. Din aceste cuvinte
pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit sa bage pe mucenic la acea
maiestrie de arama, ce era facuta în chip de bou, în care rugându-se sfântul
mult la Dumnezeu, si laudând puterea Lui cea mare, si multumind pentru ca s-a
învrednicit a patimi pentru El, si rugându-se pentru cei ce-i vor face
pomenirea, ca sa fie feriti nepatimitori de chinuri si de alte boli, se ruga si
pentru iertarea pacatelor si pentru mila la viitoarea judecata. Si dobândindu-si
cererea, s-a mutat catre Domnul. Si a fost îngropat în biserica din Pergam.
Si se face amintirea lui în
preacinstita biserica a sfântului si întru tot laudatului apostol Ioan
Cuvântatorul de Dumnezeu.
Acest fericit parinte
Calinic s-a nascut în orasul Bucuresti, în ziua de 7 octombrie 1787, din parinti
români tematori de Dumnezeu si a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani,
tânarul Constantin din îndemn launtric si-a îndreptat pasii catre Manastirea
Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste parinteasca de staretul
Timotei. Dupa un an de ascultare duhovniceasca si de curate osteneli, a fost
tuns în calugarie, schimbându-si numele în Calinic. Peste o luna apoi s-a
învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Manastirea Cernica a vietuit sfântul Calinic 43 de ani,
nevoindu-se zi si noapte, în post si rugaciune, în munca si smerenie, în rabdare
si dragoste. Drept aceea, dupa cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a
primit si sfintitorul dar al preotiei, iar dupa alti cinci ani, cu glas de obste
a fost ales de sobor staret al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu
multa iscusinta timp de 31 de ani, savârsind multe fapte încununate de lauda.
În anul 1850, preacuviosul
Calinic a fost ales si sfintit episcop al Râmnicului, unde a savârsit mari fapte
si a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusa râvna si osteneala
a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugraveala si odoare
scumpe si a dat viata noua tiparnitei bisericesti, scotând la lumina multe carti
de slujba si de zidire sufleteasca. Dorul de viata schimniceasca l-a îndemnat
atunci sa zideasca o biserica la Schitul Frasinei, cu toate chiliile dimprejur,
pentru adapostirea parintilor dornici sa petreaca viata sihastreasca dupa
pravila calugarilor din Muntele Atonului, statornicita aici de acest fericit
ctitor.
Sfântul Calinic a
pastorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, dupa care, simtindu-se
slabit de batrânete si bolnav fiind, a venit iarasi la Manastirea Cernica, unde
a mai trait aproape un an, mutându-se catre Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A
fost îngropat, dupa a sa dorinta, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.
Cât timp a vietuit pe pamânt,
sfântul Calinic a dus o viata aleasa si placuta lui Dumnezeu. Calugar fiind, s-a
supus întru totul rânduielilor vietii manastiresti, traind în saracie si în
aspra înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun ca avea trup firav si era senin la
fata. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol si linistit, iar la fire era
nespus de bun, milos si darnic fata de toti.
Acest fel de viata a facut din el un vas ales al Domnului,
împodobit fiind si cu darul facerii de minuni, precum se arata în viata sa,
tamaduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârsitul lor si
chiar pe al sau. Apoi a fost mângâiere pentru saraci si vaduve, caci tot ceea ce
a agonisit a împartit cu milostivire întru faceri de bine.
Înca si azi mult ajutor si mare
folos sufletesc dobândesc toti cei ce cu credinta nazuiesc catre acest smerit
ales al Domnului.
